în singurătatea vibrației
cu o voce bună și toate mirările
sufocate de ghirlande
vei învăța să mânuiești cuvântul
bun
odată recunoscut ca atare
apoi să te așezi

**

altfel
vei trage peste neant și cel mai mic pas
de pe o zi pe alta
într-o mare de nume proprii
stângaci ascunsă pentru ea însăși
și nu te va lua nimeni de mână
înainte să plece
spre casa de păpuși

**

această întâlnire cu timpul
gras și pufos
prins fără scăpare în lemn ceruit
e doar vis petrecut în jurul unui felinar
sub care ți-ai așezat de atâtea ori
uriașul tandru
semn de recunoaștere

**

și iată-ne înhămați amândoi în piele albă
și iată-ne scoțând țipete
aici ne aflăm
e lanțul nostru
luat drept refugiu
aici să te așezi, doamne

*