pe seară, orașul animat de primăvară se trezește la viață.
eu sunt singurul ce nu a ieșit în parc, mi-am ascuns capul într-un congelator.
să te uit, îmi șoptește puiul proaspăt împachetat, cumpărat de la mega image
să te uit, sare de pereții de plastic strigând cu chipul verde, salata crudă
deoarece ieri au anunțat cei de la reuters din nou accident nuclear
deoarece prietenul meu imaginar tudor nici nu-mi mai vorbește.
după-amiaza am petrecut-o cu un team leader ce mirosea a medic, interviu pentru-n
post de nimic și pe când îmi potriveam ochelarii în care se reflecta o mapă uriașă de plicuri
tipul gras, zgâriind biroul, mă avertiză să nu ezit, voi avea postul numai dacă am să te uit.
dimineață soarele mă mângâia a tineresc pe limbă și a mărgele de ioni
vroiam să deșurubez toate clădirile din sticlă (am luat cu mine patentul)
însă am coborât pe scări cu antebrațele moi precum penele frânte căci pe ușa liftului
administratora blocului a scris cu majuscule sub ”citirea apometrelor”, să te uit.

mobilul sună din 5 în 5 minute, ca niște țâșnitori, cu numere de telefon necunoscute
când răspund ”alo”, în difuzor o voce de moloz, de capac turtit, se precipită: ”uit-o”!
fereastra o deschid, dar apare repede un trecător, se oprește, cu privirea incită: ”uit-o”!
pizza nu pot să comand, cărțile au paginile îmbâcsite, maxilarul nu mă ascultă, ochiul
drept îmi fuge la stânga, ochiul stâng se întoarce către cel drept, stomacul mi-e gol ca
sfântul nostru graal, mâna îmi tremură după polițe plătite și de nimic nu vreau să am habar.