Încuiat într-o dimensiune rece,
Întunecată în care timpul nu trece.
Pierdut într-un decor orb,
Stătea uitat un suflet cu aripi de corb.

În acest întunecat și aspru abis
Sufletul își căuta trist al său unic vis,
Vis în trecerea anilor, pierdut,
Plecat cu sentimente ce l-au durut.

Plictisit sau obosit...
Sufletul pe o roca rece a poposit.
Golul din el cu tristețe s-a umplut
Și lacrimi curg că în vis el a crezut.

Din tăcerea lui trista...
Lacrimile reci din ochii lui persistă,
Oprit brusc din tristețe si plâns
Pe chipul lui se afișa un râs.

În colțul lumii întunecate,
Se vede o lumină puternică ,undeva departe
Ridicându-se nebun,fugind pe alt drum,
Spre lumina care apăruse brusc...acum.

Mai multe lacrimi pe chipul vesel,
Sufletul trist alearga pentru al sau țel
Aceeași distanță între lumină și suflet
Oricât ar alerga visul lui este defect.

Blestemat, sufletul pică jos
Stătea în beznă trist si fricos.
Lumea lui e pe jumătate,(jumate zi,jumate noapte)
Și plină cu vise spulberate.