liniștea nu-mi dă pace
în mediocritate se complace
și ravagii în viață face
rămâi cât nu ești nevoit să stai ca pe ace.
pasta pixului mânios
întoarce viața pe dos
uneori chiar fără nici un rost
perplexitate de om prost...
scaunul e cât se poate de anost
vinde uneori la cel mai înalt preț speranțe și iluzii
perpetuând una din cele mai stupide confuzii
aici și acum nu rămân decât contuzii
tu să te întreci cu tăcerea,
păstrează-ți de acum părerea
nu te sinchisi a te mai lupta
nici măcar nu e umbra ta...
mă trezești ofuscat...
liniștea mea practic s-a uscat
iar gândurile în ceea ce te privește au plecat.