ceasul e două străzi fără un colț de bucurie
fix lângă zac toți prietenii ăștia morți cu lumânări
la un cap șubred de idei uscat de nebunie al cui o fi
poate al meu care
mă rod cu un șobolan la vorbă
sub cupola unui vers de mori măi neamule odată și ne lasă

mi-am ucis visele la un bal de autiști
cu un pumn de cuvinte negre am albit pereții/
suflete s-au ars

și-am zis cimitir și toți de lângă mine
s-au făcut morminte