palmele lui mici
îmi prind iernile în doruri
pierdute cu prea mulți ani înainte

dimineața mă privește
de un veac
s-adorm și cerul nu mă lasă încă
să tac
cînd telefonul se răscoală în
"sălbatica și gingașa mea fiară"

descopăr privirea cum
îi stă la pîndă pe sub cearceafuri
și într-un hohot de fulgi
îl cheamă un plîns:
"mamă, te-ai trezit prea devreme,
iartă-mă... flori nu ți-am adus"

dacă viața nu m-a îndrăgit
am îndrăgit eu lumea
diminețile și primăvara,
diminețile și copiii