când ajungi acasă atingi ușa ca pe un aluat
intri desfigurată plictisită și tristă

ai ceva zgâriat ceva răsturnat ceva sfărâmat ritmic
de oameni

timpul din cameră pare un lichid parfumat
în care sunt scufundate trupuri moarte

îți deschizi viața cu o mișcare bruscă
după care brațele rup aerul dintre noi

să ne dezlipim de oase spui
să ne aglutinăm porii pe zarzări brumați

să ieșim odată din amarul acesta
uite trece apusul cu iz de ceai prin perete

râsul îmi izbea ochii
în bolduri și culori calde