un văl de ceață intră în casă
nu te văd nu mă vezi
în spatele meu o albină se aude
cum miroase mămăliga.
singuratică și tristă caută un loc
să-și scuture aripile ce miros a iarbă.
tu cânți la chitară îngropată
în melancoliile feminine
despre sufletul ce miroase
ca o regulă a animal
despre cânepa neliniștitoare
de pe trupul tău despre caii
care privesc în gălețile cu porumb
ca la un cer aglomerat de licurici.
totuși e rece și durerea
din spate mă trântește fix în genunchi
îmi îngrămădește oasele și pielea spre
apa adunată-n pumni. ceața
mă atinge cu mâlul ei
mă împachetează frumos într-un acatist
și mă scoate un timp
din apartamentul 34. în jur
oglinzile surâd în ispită
și păsările ciugulesc fondul de ten
desprins de pe moarte.