Am ajuns să mă revăd prin dogma
Zăpezii cu zgomot de oameni
Gândiți prin pungile lor.
Respir vălul de fum dintre trecerile
Uitate cândva la porți
Și jocurile de pași în vară.
Prea puține lumini acoperă regretele
Crezute ramuri din ochi sau membre
Cu gust de îmbrățișare.
Fug de răspunderea de a fi om
Prin umbre și zac timpului
Un necrolog de încetare.
Mă tem de ce va veni,
Dar iubesc neavutul ca pe o damă
Căștigată la cărți de un trișor.
Mă întorc de unde am plecat,
La fel de ipotetic prin mesaje în eter
Și rabd intermediarul dintre binele
Răului necesar să fie.