când eu eram mai tânăr
(bine în realitate este mai potrivit
să spun
foarte tânăr)
câțiva ani mai înainte
de a cunoaște și
de a intra în acest oraș
mă gândeam la viitor

familia mea era suficent de bogată
și eu elev la liceu

copilăria mea era amintirea unei case
cu gard din scândură vopsită în verde
o curte spațioasă cu iarbă și flori
iar în față
exact peste drum
școala
o clădire înaltă alba
ca o stafie acolo am înțeles
pentru prima dată
că există și moarte
când a murit una dintre învățătoare
și de atunci
am început să văd viața
ca pe un drum către moarte

fiecare pas
fiecare minut trecut
mă apropii tot mai mult
și mai mult
de ea

ne bucurăm la cumpăna dintre ani
dar drumul nostru este tot mai aproape
cu fiecare an
de ea
de moarte

de atunci o aștept
zi de zi
an de an
trăind fiecare clipă