“Blestemat să fie, e-npotriva firii !”
Disperau toti zeii și titanii-n cer
aflați într-o bodegă în colțul nemuririi
beți de-atâta ură pentru-un fiu rebel

Puțin mai jos, jos sub ochii lor de foc
el trăiește mângâierea adusă unui suflet
“Salvează-mă!” peste chipul tot
apoi ea pleacă eliberând un scâncet

Dar chiar în noaptea nunții sub cerul înnourat
o fură pe prințesă și fug spre țărm, spre mare
“Aceasta-i marea libertății ce avem de înfruntat !”
și-o sărută tandru până jos spre poale

O cetate de nisip se prăbușește în zare,
în ape-nvolburate își oglindește propriul foc,
prințesa dezmierdată iubește cu ardoare
și aruncă spre cetate din când în când un ochi

“Or să te caute ascunde-te bine, departe…”
Ajunși pe malul drept prințesa dispera
“Nu-mi pasă al tău voi fii chiar și dupa moarte”
și îngerul parcă tot mai mult canta

“Vai ție prinț Paris nici nu știi ce-ai făcut
Cetatea-ți puternică îți va fi lumânare”
“să sfidam legile firii ce mereu au durut”
dar ea suspină îngrozită de mare

“Nu te teme chiar dacă pe mare-i furtună
o să stăm sub umbrela cetații mele mereu”
Mângâiată pe suflet de această cunună
îl sărută demonic pe tampla-i de zmeu

Marea învolburata pufneste și scurmă
și o furtună de nisip se pornește din vad
din locul cetații prăbușită în urmă
și cetatea ascunsă e amenințată de iad

Dar cei doi stau sub soare la umbra cetății
Sub umbrelă, ocrotită de foc și pârjol,
prințesa zâmbește spre avioanele zării
umplându-și cu vise din palmă-acel gol

Flăcarile marii de ură lovesc fortăreata
e noapte și parcă se ghemuiește de tot
stă sub umbrela libertății ascunsă domnița
iar prințul cade văzându-și cetatea-n foc


ia arcul și măsoară din ochi foarte bine
o lovitură să-i dea în călcâiul tiran
trasează, cioplește liniile curbe și fine
din zidul libertații, parc-ar lovi un titan

și lucrează în noapte la lumina cetății
în flăcări pârjolită de-un dor ca de foc
iar aripile-s gata, serenitătii
iar focul distruge ce întâlnește pe loc

“Mărită-te cu mine !” și-i pune inelul pe deget
inelul aripilor de dor, “ - Mă marit !”
iar prințul întinde la maximum arcul în cuget
dorind să lovească valul marii cumplit

Tânăra se desprinde de sol și se-nalță
ca o săgeată spre un călcâi nedorit
îl sărută pe prinț printre lacrimi domnița
iar valul de foc pare-un balaur ciuntit

Zeii înjură de fapt, râzând, doar ne mint
Sus pe cer avioane ramase văzând
chiar sub umbrela ajunsă spițe-ntre timp
tânărul stă în cetate așteptând … așteptând.