Un fost bătrân ...


Erau o cameră veche,
Un scaun și-un pat,
Și-un bătrân fără pereche,
Pe care destinul l-a uitat.

Un bătrân ce se dezice,
De păr, de piele și de oase,
Și de bacterii, și de-al lor complice,
Timpul, cu brațele sale întunecoase.

Odată, a avut o tinerețe,
Și a crezut-o eternă,
Dar din tânărul plin de tandrețe,
A ajuns bătrânul din cavernă.

Afară este cald și viață,
Înăuntru este frig și moarte,
Bătrânul are deznădejdea în față,
Și speranța plecată departe.

Începe să cânte la nai,
Dar se oprește după o clipă,
Se așează pe scaunul de mucegai,
Și așteaptă a vieții risipă.