E seară-acum și,-ngreunată pleoapă,
Perdeaua s-a închis peste-a orașului lumină.
Când dincolo neliniștea palpită plină,
E bine-aici. Topită-n patul ca o apă,

„Înc-o zi grea”, suspină ea calină.
Șifonierul doarme, birou-a ațipit,
Și scaunele. Ca-n burta unui chit,
Cald și-umed, întunericul ne-alină.

În cutiuța noastră de beton, alene,
Mă oploșesc la pieptul ei și-ascult
Cum povestește știrile mondene,

Ce-a mai făcut la muncă. Și, viclene,
Șoaptele ei cheamă valuri în tumult
Și pescăruși, și plajă, și o sfântă lene.