Pe ulița aceasta nu am trecut de mulți ani, eram copil și o vedeam roșie,
așa mi-o amintesc, roșie, zgomotoasă, cu vlăjganul acela tuciuriu, spaima copiilor,
cu mamă-sa urechindu-l mai mult de ochii lumii, cu palmele ce mi le trăgea
și picioarele în dos. Și îmi amintesc fetița cu cîrlionți negri și ochii mari,
pe care îi evitam și cum mă înroșeam cînd se apropia sau cînd i se rostea numele.
Cică s-a măritat la șaisprezece ani, are patru copii și e trecută. Prefer să fiu necunoscut
aici, să se vorbească de mine ca de băiețelul uscățiv și cuminte ce lua bătaie și striga bunicii
pentru o albină sau altă insectă.
Intru în barul de pe strada principală, comand o bere și ascult oamenii cum fac politică de doi bani,
sper însă că cineva mă va recunoaște, mă va saluta, sau cel puțin, îmi va arunca o privire curioasă.