Pe el il chema Lisiviu
si purta ochelari
peste niste ochi albastri.
Si toata ziua…taia oase,
uneori si noaptea.

Cateodata insa vizita cate o fata,
fara stirea nevestei
si era mandru de asta.
Vorbea totdeauna in soapta
de parca era ascultat de cineva.
Nu vorbea mult
si niciodata despre el,
viata lui era un secret
ca si concediile…din Creta,
nu erau pentru muritorii de rand,
povestitul nu era tocmai pentru oricine.

El…era cerebral si foarte indragostit de poduri,
juca poduri englezesti in campionate
apoi se-ntorcea si…
taia oase…

El parea timid si plin de emotie,
dar…
degetele lui erau foarte cautatoare
de necunoscut,
insa nu intotdeauna gasea ce dorea.
Uneori fetele nu-l placeau
cum ar fi vrut el
simplu si neconditionat,
adica primitiv.
Unele erau mai complexe
dar el le credea imature.

Asa s-a nascut
pedantul de Bucuresti,
la origini nebucurestean
cum ar zice romanul…un taran.