dacă ți-aș vorbi despre ea
dacă aș smulge cuvintele care îmi nituiesc limba de cerul gurii
dacă i-aș putea trece prin ochi fără ca privirile ei să-mi boltească neliniștea
ți-aș spune cum uneori mă pătrund ani ce nu-mi aparțin
și mă așează îmbătrânită brusc la picioarele sale
ți-aș vorbi despre ea ca despre unicul miracol știut
așa cum o văd
frumoasă și singură / râzând și plângând
din doua fântâni adânci de lumină săpate în irișii curcubeu
purtându-și solitudinea ca pe o piele albă și rece
cu aceeași distincție cu care își poartă voalul transparent de mândrie
peste părul când negru când auriu
seducătoare fără limite
însoțindu-și câte o clipă cu fiecare dintre noi
însă amantă desăvârșită doar a timpului amețit de parfumul ei
petrecându-se cu pași ușori de leoaică albă
prin eleganța închisă a unui cerc
spre veșnicie