E timpul răstignit
Și nu mai trece
Senzația
Că m-am născut cândva aici.
E soare dulce
Și parfum văzduhul
Și ce e rană
Și mă doare
Aici se-nmoaie și mă lasă.
Cântul liturgic
Umple neantul
Pacea o cerne pe firi
Simt cum puterea-i învie
Glasul pietrei din zid.
Fruntea mi-aplec
Adun rugăciunea
Adânc
Mai adânc
Până oameni și fapte
Devin un întreg.
Se destramă legenda.
Mă aflu în gloată
Și gloata-i în tabără.
Potolește-se larma.
Voievodul se-arată
Cu brațu-i spre-nalturi
Ridicat a tăcere.
Văd adulmecând căprioara
Și frunza și iarba cum mișcă
În lacrima din ochiul ei blând.
Prind uluită privirea
Neînfricatului
Și glasu-i dzicând:
"E semnul ceresc
Semnul ceresc iasti aista,
Mănăstire
Să se-nalțe aiciea."
Și-nțeleg -
Nimeni nu poate să verse
Neprihănitul
Sângele ei.
Se-nfiripă legenda
Crește zidirea...
Martor la toate mă simt.
Lacrima-i
Lacrima-i
Semnul ceresc pentru cei
Pieriți în aprige lupte
Astăzi tot curge
Prin ochiu-i izvor.
Îngenunchez și-l sărut.
Se-agață timpul în turle
Simt domolită zbarterea lui
Soarele-i dulce
Parfum e văzdzhul
Și-ncerc nesfârșită senzația
Că aici
Venisem pe lume întâi.