Mă sfâșie durerea
ca lupu-nfometat când sfâșie o oaie.
Privesc în jur, totul e negru
de parcă-a murit cineva.
Sau poate moare.
Mirosul pucioasei mă sfâșie mai tare.
Tu ai putea să-mi dai o mână de-ajutor.
Te chem, iubito, clipa grea s-o alungăm.
Nu mă lăsa să pier așa de groaznic.
Te aștept, ia-ma în brațe
să zburăm.
Timpul să ne piardă urma,
să fim liberi.
Poate atunci vei înțelege
adevărata fericire.
Te-am chemat, nu ai venit
să mă ajuți, parfumul tău să mă aline.
Și am murit
și veci nu o să-nvie iubirea ce-am purtat-o.
Poate nepăsătoare ai trecut
și poate vei mai trece
pe lângă piatra mea.
Și te iubeam...