Un gând al meu ce mă deprimă
Așteptă, doar să ia amploare
Și tot să schimbe-ntr-o culoare
Și poate chiar să facă crimă.

Acum tu afli cu stupoare
Că el începe de s-exprimă,
Armonios ca într-o rimă
Să curme vieți cu-așa oroare.

Nu vrea să dea așa o soartă
Acelor ce îl înconjoară,
Dar Omul printre ei coboară,
Ce nu-nțeleg de ce e moartă.

S-a dus săraca... a murit,
Plângând fără să lase urme.
Puterea cui i-e dat să curme,
Chiar dacă nu și-ar fi dorit?

E crudă viața, e un chin,
Căci cine vrea să te ajute?
Chiar dacă ești în chinuri crunte
Cerșești degeaba un alin.

Mai are rost în astă viață
Să te zdrobești, să strângi ceva,
Când în lume este cineva
Care distruge sau te cruță?