de când mi-am uitat numele
nici poemele perverse ale mariei osawa
nu mai puteau să-nvie mortul
care mă urma
noapte de noapte
în camera mea se adunau samurai
și maria ținea cu mâna de viața poemului
ca de ultima rază ce se prelinge pe pământul în nemișcare
și moare
precum uleiul de măslin
stors dintre teascuri antice
ea mi-a spus că totul este pierdut
și să distrug toate statisticile
codul napoleonian al vinei de a mă fi cucerit
așa cum o cer legile onoarei
niciun samurai fie el sclav, fie împărat
sau shogun nu-și uită numele cu mine
maria osawa m-a amenințat că-și va face seppuku
în orașul în care sunt mai multe crime decât nașteri
până la fund am băut din întunecimea păcatului
decretând fericirea universală
a ispitei de a exista
gonind pe-ntinsele stepe ale nopții
uscând cearceafuri ude
nici tu nu mai știi numele meu și nici pe-al tău
ca un soare nebun trupurile au părăsit orbita lumii
după ce atinseseră cel mai mare rang
la care pot ajunge vreodată muritorii


(8 iunie 2010)