frumoasele neliniști existențiale,
vin de la Tine doamne, nu-s nicicând profane,
sunt romanțe pe roata olarului, sunt potire arse în foc
și tu ai fost olar din lut alb ne-ai creat
să nu fi singur- materie inteligentă și fără noroc
ți-a fost urât de stânci golașe le-ai sculptat altare,
când două respirații s-au unit a început mileniul iubirii



sunt vâslele tâmplarului care despică valuri
înaintând spre spre maluri unde se conturează căutarea
ziua cu flori în brate noaptea cu clepsidre din vise stelare
și Tu ai fost tâmplar din neliniști ți-ai creat o cruce
o scară pentru infinit din rugile de taină ai clădit,
iți semănăm și te urmăm oriunde în cosmos te-ai duce.

sunt sateliții ce focalizează prin ultra sunete eternitatea
sentimentalismul Tău savant inexorabil și de neoprit,
prin tot ce apare prin lume Tu ne vorbești cât ne iubești,
atunci când obosești de atâtea neliniști viori și naiuri
te anunță -sărbătoare pe muntele omul- vreme să te odihnești,
chiar Tu să-ți contempli creaționismul în neastâmpăr de rai pentru absolute nevoi de schimbare ...

iată doamne se cununa chiar sub talpa-ți de lumină
floarea de colt și stânca, piatra și izvorul pe vecie.