Ce te lingi pe bot haotic
Ranjet de tiran despotic?
Ce-i mai bine,
Sa mori caine,
Sau sa lupti triumfator,
Stribind ranjetul lor?
Ca ei nu dau decat pot,
Rautate cat cuprinde,
Inima cea far’ de minte.
Cand cu mintea au gandit
Mult n-aveau de socotit.
Au calcat peste cadavre
Doar pentru a desparte
Urma de iubire crunta,
Surda, muta, dar cuminte.
Gingasia ta odata
M-a cuprins, m-a ridicat,
Inima mi-ai luat-o toata
Refacuta, ai sfartecat;
Tot ce era mai bun intran-sa
Numai tie eu ti-am dat!
A durat o saptamana,
Nu conta, mi-era tot una
De era o zi, o luna.
Dar n-ai stiut sa ai grija,
Nu de ea, ca e imuna,
Ci de mine, ploaie trista.
Trec si zile, saptamani;
Trec si luni si zile sfinte,
La fereastra sta cuminte,
Inima ranita care,
In zadar asteapta iara,
Sa tot vina indarat,
Cel ce l-a numit odata,
Preaiubit barbat.

Cu o mutra de hiena
El se sprijina-ntr-o parte;
Are rost sa-ntreb eu oare
„Unde-ai fost tu iara frate?”
Vad in ochii tai victoria falsa
A unei rautacioase glorii,
Vad si lucruri nestiute,
Banuite, rau mascate.
Am ales sa-ti stau alaturi,
Sa te ridic de pot,
Din mocirla provocata
De un suflet slab, idiot.
N-am stiut sa-ti cant in struna,
Ce ai vrut tu sa auzi,
Mi-a fost mila,
Nu de mine, ca-s pierduta;
Ci de tine si de fata
Ca imi e straina.

Maxilaru-mi rade subred,
Scartie pe partea stanga,
De cand pumnu’ tau cel putred
M-a atins.
N-a durut atat in carne,
Cat in inima-am simtit
Cum se-nvarte o rautate
De la cel ce l-am iubit.
Vii acum sa-mi plangi in lacrimi
Ipocrita pocainta?
Nu te cred, zadarnic!!
Animal cu chip de fiinta.