Între iubiții depărtați
soarele înnegrește
colțurile defunctului jurnal
iar ochii neclintirii reci
au străluciri în subteran

Metalici sar genunchii
ori se-ncordează gâtul
doar la chitara tastaturii
din clipa când mă tot retrag
știind că nu mă ierți

ÃŽntre noi lumina scade
lungind amar o umbră
pe care nimeni n-a chemat-o
prin timp să-ncremenească
de parc-ar fi ceramica perfectă

Mai am puțin și-ți inventez
femeie-ascunsă după iarnă
pielea-n ghiocei de calcar -
zadarnic mai gândind la steaua
intrată-n atmosfera mea