Life’s a bitch!!!
...numai cu cei care știu cam ce vor, dar nu știu cum să ceară? Sau și cu alții?
E PREA TÂRZIU!
E PREA TÂRZIU?
E OARE PREA TÂRZIU?
Cred că vine o vreme când poți să te întrebi:
„Cât e de târziu?”
și, în funcție de gradele de „târziu”, să nu speri, să nu mai speri, să plângi, să speri, să mai speri, să te decizi să acționezi, să-ți iei frâiele nenorocitei proprii tale vieți în nenorocitele proprii tale mâini și să urli: „Niciodată nu e prea târziu!” Apoi, o teamă să se prindă de tine: „Decât când...” și atunci să vină și ecoul: „... e prea târziu!”
Doamne! Dumnezeule! Dumnezeul meu! Iată-mă! Sunt eu! Eu, o sămânță nenorocită care-și caută ogorul. Mă vezi Tu pe mine? Sau vezi – O! Privirea Ta profetică! – doar planta ce voi fi după am sp pocnesc sub Dumnezeul țărânei?
Vor face pâine din planta asta, Doamne? Vor face?...
Sau mă vor tăia cu sapa?...
Sau...
Ah, Doamne, cum mă doare fiecare plantă, fiecare stâlp, fiecare om, fiecare piatră, fiecare strop de apă, fiecare... Sunt tot o rană! Lumea toată este rana mea! Rana mea! Rana mea!!! Eu sunt vinovat de toate războaiele din lume, Doamne! Eu, cu rana mea șiroind de puroi! Puroi! Puroi!!!
Ecoul, Doamne! Ecoul... Din cauza lui mă doare! Când strig, el îmi răspunde. Doar el. El, care nu e altceva decât glasul meu izbindu-se de pereții tărâmului lui Hades.
T E U R Ã S C!!!
Stau o clipă.
TE URÃSC!
URÃSC!
RÃSC!
ÃSC!
Atât. Dar nu-i de-ajuns...
...Și-ncep să mă decojesc în timp ce dincolo umbra mea se-mpielițează.