Rămăseseră groparii să moară ultima oară,
fiindcă de mureau mai de vreme
nu ar fi mai avut cine
să ne îngroape.

Ne înțelesesem, însă, cu îngerii, ca lăutarii
din corzi să facă mormântul
pentru lumea cealaltă.

Atunci s-a pus problema clopotarului,
care trebuia să trăiască până în clipa
în care anunța vămile că mai este
un ultim suflet să se petreacă,
ca de el să nu se facă
risipă, săracu!…

Dar toate acestea le știa paracliserul,
care se îngrijea de icoane, de cruce,
de lumânări…

Eheeeee!... Iconomia vieții este așa și așa!
Dar eternitatea e de belea!
Cu ea nu te poți juca!