Mă trezesc, la noi o liniște acută,
Un corb se-aventurează lângă geam
În șoaptă, 'ncet, păsările-mi cântă
Și parcă-s mort, că viață nu mai am.

Stând și ascultând acel cântec malefic
Îmi vin în minte fel și fel de gânduri
Și mi s-arat-un gând apocaliptic
Și-mi spune cu Moartea stând alături.

"Nu te-nțeleg cum poți gândi-n clipa asta,
Că tu ești mort, că viață nu mai ai,
Că ești o fire mult prea anticristă
Deci sfaturi, clar tu nu mai poți să dai.

Doar suflet străin de-al vreunui geniu
De rătăcește-n firea ta
Vei mai putea trăi-un mileniu
Cât energie vei capta.

Poate vreo stea sau vreun obiect
Îți dă puterea de-a trăi,
Te luminează-n mod direct
Și nu cunoaște ½a muri½.

În orice caz nu-i Dumnezeu
Că ești un om mult prea ocult,
Iar dac-ai fi sub brațul meu,
Tu, clar, ai fi murit de mult."