Inima-mi mustește-n ură,
E plină ochi de suspiciune
Și neîncrederea zvâcnește-n mine
Precum se zbate-n ceasul morții
Un trup fără de capul lui!
Venin ce curge în torente
Din sufletul uscat , sfrijit,
Împroașcă pretutindeni cu pelin
Și arde tot ce mai-nainte
Părea atât de verde și de crud,
Atât de plin de viață…și de cânt
Îmi pare că din cer încet se scurg în mine
Sfârâind când cad pe suflet ,
Stropi de leșie-ncinși din care se ridică
Un fum înecăcios și negru.
Prin vine-mi curge vitriol
Ce-mi descompune-ncet,
Pe dinăuntru, întregu-mi trup,
Ce pe de-afară e doar banal și obișnuit.
Ca mărul roșu și lucios ce ascunde-n interiorul lui
Un vierme mic și negrul putregai.
Mi-e silă și mi-e greu!