Copile, ninge astăzi liniștit,
Din vremuri ce tu nu le-ai apucat,
Când amintiri, în taină,-au zămislit
Acest poem al Iernii, minunat.

Oprește-te din joacă pentru-o clipă,
C-un fulg de nea mirarea ți-o împarte,
Și, de-o să simți pe umăr o aripă,
Să știi că e un înger de departe.

Veni încet, pe ninsele poteci,
De nimenea văzut sau auzit,
Suflând în focuri stinse,-n gemuri reci,
Oriunde a fost ger și-a viscolit…

De îți e cald acum și îți e bine,
De poți să ții în mâini o jucărie,
E pentru că un înger, lângă tine,
Ajunse iar, la ceas de bucurie…

Și tu, ca orice suflet, te-ai născut
A doua oară,-n ieslea cea curată,
Când mama ta în brațe te-a ținut
Și ți-a cântat colinde de-altădată…


***


În căsuța unui nor
Mama Iarnă, c-un odor:
-Fulguleț, întreabă ea,
Care e dorința ta?

Fulguleț nu îndrăznește
Să îi zică ce-și dorește,
Însă mamei i se pare
C-al ei fiu… ar vrea să zboare.

- Am dreptate, sau nu am?
Spune ea, privind pe geam
Dealurile cenușii,
Cândva pline de copii…

Fulguleț e curajos,
Ce-ar mai ninge! Până jos!
Dar nu are, din păcate,
Încă aripi argintate.

Și-i mai trebuie ceva:
Să audă de la ea,
Mama lui, albă și bună,
Că vor fi iar împreună.



***



Fulguleț nimic n-a zis,
Dar e trist ca vai de el,
Mama Iarnă l-a trimis
Iar la joacă singurel.


Ar fi vrut să stea acasă,
S-o încurce,-ori s-o ajute,
Dar ea, mama, nu îl lasă
Și îi spune mereu : Du-te!


Munca ta… acum e joaca,
Rostul tău… acum e zborul!
Și spre alte zări, săraca,
Își împinge, mut, odorul…


El nu spune: De ce, mamă?
Îi e fiu și o ascultă,
Dar, de mic, are o teamă:
Joaca… e atât de multă!



***



Fulguleț azi vrea să vadă
Cum e să devii… zăpadă

Cum să faci un derdeluș
Tocmai bun de săniuș

Cum să pui flori albe-n pom
Și din bulgări... să faci om.

Fulguleț mai vrea să știe
Cum se-mparte-o bucurie

Și nevoie câtă are,
Mic-pitic, de ajutoare.

Unii zic că Fulguleț
E și harnic și isteț

Și-i de-ajuns să stai degeaba
Ca să-ți facă toată treaba.

Alți fulgi, însă, se adună
Și-i întind cu drag o mână

Doar așa e sărbătoare
Și zăpada… tot mai mare…


***


Fulguleț ieși din ou
Și se puse pe ninsoare.
Tot orașul e ca nou,
Cu străduțe sclipitoare.

Azi, brăduții îi îmbracă
În beteală arginitie
Și în lumea cea posacă
Duce vești de bucurie.

- Fulguleț, întreb degrabă,
Văzând greul că-l topește,
Pentru cine faci tu treabă?

- Pentru cine mă iubește!


***


Dacă vezi un fulg de nea
C-o trăistuță ponosită,
Semănând c-o mică de stea,
De toți ochii părăsită

Să ai grijă, e o taină,
Ca-ntre fulgii sclipitori,
Purtând, mândri, albă haină
Și fular, și pantofiori

Să găsești, purtat de vânt,
Nu tot timpul, la un an,
Înspre ieslea c-un Prunc Sfânt
Și un fulguleț sărman...


***


La o harpă fermecată,
Prins în corzi, fără să știe,
Fulguleț compune, iată,
Simfonii de bucurie.

Note dintr-o sfântă iarnă
A cules cu un motiv:
La răstimpuri să le-aștearnă
Pe-nghețatul portativ.

După fiece cântare,
Strânge sunete grămadă
Și le pune la păstrare
Între file... de zăpadă.

Așa-i place lui, să știe
Că nimic nu se topește,
Că a iernii melodie,
Una, pururi se-nnoiește...


***


Fulguleț, numai zăpadă,
Hoinărește pe o stradă
În pas sprinten, de ștrengar,
Printre țurțuri de cleștar.

O fi ger, dar lui nu-i pasă
Că scufia-i este roasă,
Felinarul spart și, ghici,
Rupți în tălpi cei doi ciupici.

Cine-l vede pe ghiduș,
Află: azi e spiriduș -
Singurul care-o magie
N-a făcut de când se știe.

Căci, neobosit din fire,
Nu a prididit s-admire
Ce făcură, ce minuni,
Frățiorii-i cei mai buni.


***


Omulețul de zăpadă
Este singur; să îl vadă,
N-are cine, la bunici,
Astăzi au plecat cei mici.

I-au dat trup, i-au dat și viață,
I-au pus nas, chiar și mustață,
I-au înfipt în mâini o carte
Și s-au dus, s-au dus departe...

Acum, iată-l, când citește,
Tot de ei își amintește...
Și se uită la desene...
Și ridică din sprâncene...

La urechea lui cea dreaptă,
Fulguleț întreabă-n șoaptă:
- Decât astă cărticică,
Nu-i mai bună-o măturică?


***


Fulguleț e fericit,
Un prieten și-a găsit
Unde nu se aștepta:
Chiar în inimioara sa.

Un prieten mititel,
Îmbrăcat exact la fel:
Cu scufie, cu cipici
Și hăinuță cu arnici.

Are chiar și oglinjoară,
Ca a lui, la subțioară.
Și obrazul alb îi este...
Ce prieten! Ce poveste!

De la el nu vrea decât
Să își țină de urât
Și să aibă cui să-i spună:
Zori de vis, noapte cu lună!


***


Cetini albe, cetini grele
Scutură, din boltă, stele
Pe brăduții strânși în piață,
Încă fremătând de viață.

Clopoțelul Iernii sună,
Fulgi de nea în cer se-adună,
Își pun aripi cu sclipici
Și se dau drept licurici.

Risipiți sub felinare,
Unul pleacă, altu-apare:
Umblă după Fulguleț,
C-a furat… un globuleț

Și-a dus darul, să-l dezmierde,
Unui mic prieten verde,
Iar la schimb, ca niciodat’,
Un cald zâmbet a luat.


***


Azi, la târgul de mărgele,
Dându-le, spășit, târcoale,
Fulguleț gândi că ele
I-ar sta bine mamei sale.


Dar nu mai fură niciuna,
Să nu-l prindă licuricii,
Și, sporovăind întruna,
Își chemă la târg amicii.


Să le-arate, pe-nțeles,
Picături, de-un fir de ață,
Cum se prind, și, mai ales,
Meșter, Gerul, cum le-ngheață.


Diamante-adevărate
Strălucesc sub ochii lor…
- Să le poarte cine poate?
- Mama ta! spun ei, în cor.


Fulguleț e mulțumit,
Alba Iarnă-mpodobită.
Chiar când salba s-a topit,
Ea e încă fericită.


***


Gemulețu-i umed, plouă…
În căsuța lui din nor,
Fulguleț îndeasă rouă,
Bob cu bob, într-un ulcior…

Vrea să facă o fântână,
Dacă tot s-a plictisit
Și, deja de-o săptămână,
Din căsuță n-a ieșit.

Mama Iarnă-l necăjește
Pe micuț c-o alinare:
- Uite, Fulguleț, privește,
Mâine o să fie Soare!

Fulguleț nu vrea s-audă
Nici de Soare, nici de Ger,
Când Natura așa crudă
E cu el, un fulg din cer…

S-a umplut ulciorul, gata…
Peste el doar o suflare
Rece, rece și găleata
Spartă-i plină cu ninsoare.


***


Iarna-i tare supărată...
Fulguleț... e pedepsit!
De culoare, dintr-o dată,
Tubul alb i l-a golit.

Cum așa? Dar cum altfel?
Uite, colo, pe tufiș,
A pus alb... și alb. La fel,
Numai alb, pe-acoperiș.

A stors tubul de culoare
Pe oriunde a crezut
C-ar fi bine, după care,
Iar cu alb, de la-nceput...

Alb și gardul, alb și drumul,
Alb și geamul cu flori grele,
Alb și hornul, chiar și fumul
Învelind, tot albe, stele...

- Fulguleț, vino la mama,
Pedepsit ai fost destul!

Cu ochi plânși și mic cât scama,
Mai că nu-i, de alb, sătul!


***


Pregătirile-s în toi
Și în cer și pe pământ,
Brăduleții, mai ieri goi,
Au primit curat veșmânt.

Brațul le e plin de globuri,
Ce, sclipiri diamantine,
Își împart cu mii de cioburi
Atârnate prin vitrine.

Pe ferestrele sticloase
Bunul Tată desenează
Chipuri calde, luminoase,
Cu un singur vârf de rază.

Mama, cu un făcăleț,
Alb, întinde-un aluat,
Ca să-l vâre Fulguleț
În cuptorul înghețat.


***


Fulguleț, micuța stea,
Nimeri într-o cutie,
Unde-un spiriduș trăia
Și-nvârtea o jucărie.

Era noaptea, dintre toate,
Cea mai lungă, mai frumoasă,
Când figurile sculptate
L-așteptau pe Moș acasă.

Spiridușul, în primire,
Luă fulgul fără vină,
Ce căzu, de fericire,
Peste mica balerină…

- Domnișorule de nea,
Sper să nu se mai repete,
De nu vezi, mai spuse ea,
Mă-ntrerupi din piruete…

Fulguleț avea obrazul
Alb ca varul, rușinat:
- Dacă ăsta e necazul,
De el cred că te-am scăpat!

Și pe căile-i răzlețe,
Lângă micul toboșar
Se-oploși, când două bețe
Îl loviră în cap… Iar…

De acolo, mai departe,
Iuhuuu, spre un mânz de lemn -
Ca-n poveștile din carte,
Unde-ascunse-n van un semn…

Când crezu că-și ia avântul,
Pe căluțul lui semeț,
Auzi, poate fu vântul:

- Hai la Moșul, Fulguleț!


***



Moș Crăciun în sănioară,
Fulguleț în barba-i deasă,
Azi străbat întreaga țară
Și, prin horn, daruri îndeasă…

Stau brăduți împodobiți
Pe la geamuri și veghează,
Iar ștrengari neobosiți,
Lați, sub paturi, îi visează.

Totu-n taină, pe furiș,
Să fim siguri că-i așa:
Un Moș pe acoperiș
Și c-un fulg se vor lăsa…

Vor privi, atent, în casă:
Este liniște? Curat?
Lumânarea e pe masă?
Cozonacul e mușcat?

Fulguleț, din barba lungă,
Moșului-i va zice: “Este!”

El va pune, să le-ajungă,
Sub brad, daruri… și-o poveste.


***


Este seară, lungă seară…
Pentru-a nu știu câta oară
Fulguleț nu-i de găsit…
Unde-i oare? S-a topit?

Mama Iarnă, sus în cer,
Stă la sfat cu Domnul Ger,
Și-l întreabă, în zadar:
-N-ai văzut pe-al meu hoinar?

N-am văzut, dar sigur sunt
Că e încă pe pământ -
Geru-n lume, cât domnește,
Niciun fulg nu se topește!

Intră Vântul: Eu zării,
Pe cărările pustii,
Ce mereu, în lung și-n lat,
După rătăciți le bat,
Chiar acuși, un fulg de nea…

Mama: Spune, vine-ncoa?

-Vine, însă, ia aminte
Să nu-l cerți, că e cuminte
Și-a fost și el la joacă,
După-o zi cu promoroacă…


***


Mama Iarnă e la geamul
Odăiței cu copii,
Peste care numai ramul
Cu flori dese, argintii,
Greu, se-apleacă sub o lună
Plină, plină... de povești.

Ea cui spune noapte bună?
Și cui: “Puiule, să crești!”?

Fulguleț deschide ochii,
Dar nu vede împrejur
Decât trena unei rochii
Albe, cu sclipiri de-azur...
“Mama”, zice, și se-ntoarce
Pe o parte, alinat...

Lângă el un înger toarce
Fir de vis... adevărat.


***


Iarnă blândă, ce petala
Lin ți-o scuturi pe câmpie,
Fulguleț de-acuma școala
Vrea s-o-nceapă… ca să scrie.

Să strecoare-n caiețele
Mici compuneri, la presat,
Printre zile bune, rele,
Despre ce l-ai învățat…

Vrea să ningă, să nu piardă
Nicio clipă în zadar,
Ca o flacără să ardă,
Îndemnat de al său har.

Și pe file de zăpadă,
Cu chenare argintii,
Când nu-i nimeni să îl vadă,
Să aștearnă… poezii.


***


Fulguleț e obosit,
Noaptea asta n-a dormit.
Și-a ales, pe o câmpie,
Locul lui de-mpărăție.

Chiar în mijloc, un castel
A zidit, cum văzu el:
Întărit, cu metereze,
Ca, de-acolo,… să viseze.

Acum stă în turn și-i pare
Că împărăția-i mare,
Că toți fulgii-s albi, frumoși,
Dar și tare somnoroși…


***


Fulguleț, din când în când,
Se ascunde printre ramuri…
Noaptea-l prinde lăcrimând,
Privind florile din geamuri.

Privind stelele pe calea
Ce o țin de mii de ani,
Privind, albă, toată valea
Și copiii-i năzdrăvani.

Fulguleț, ca orișicare
Fulg de nea când se pitește,
Nu știi bine când dispare,
Nici de unde se ivește.

Dar el spune: “-Am fost departe,
Unde și pământ și cer
Sunt o pagină de carte,
...Una... plină de mister…”


***


-Dacă iarna o să treacă?
Întrebă un băiețel,
Fulguleț ce o să facă?
-Se transformă-n ghiocel!

Pardesiu din trei petale
Va avea… Și pantofiori
Cu tălpi verzi, lăsând pe cale
Urme pentru mii de flori…

-Dar scufia pentru ger?
-A…, scufia o s-o dea
Unor puișori din cer,
Cuib să-și facă, noaptea,-n ea…


***


- E un bulgăraș de nea…
- E o floare fără preț…
- E-o petală…
- E o stea…

- Cine ești tu, Fulguleț?

Însă Fulguleț nu știe
Nici ce-a fost, nici cine este,
Nici dacă va fi să fie
Mai mult decât o poveste…

- E-un prieten mititel…
- Un cuvânt…
- Un băiețel…

- Dacă e așa, sau nu,
Fulguleț, spune-ne tu…

Însă Fulguleț nu poate
Să vorbească, din păcate,
Despre taina prea frumoasă,
Ce pe inimă-l apasă…

- E un puf de păpădie…
- E un geamăn dintr-o mie…
- E o rază de lumină…
- E un suflet fără vină…

-Fulguleț, nu te mira:
Ești ce ești? Ești altceva?

Dar el tace și se duce…
O sclipire-n ochi aduce,
De iubire,-apoi dispare
Cu-a sa taină-n depărtare…