ROMÂNIA ȘI FII
(singura elegie despre venerație suprapământeană)

O zi istorică ne leagă frătește cu prinos
de fiori, juxtapunere de ninsori idolatre
să-ți pot spune fericită la mulți ani cititorule
în limbajul pe care-l iubești-
multicolor ca un arc de ecou peste vatre
peste izvoare surori cu care zâmbești
împăcat că nu vor apune nicicind.

Cu sufletul colonizat de lumi superbe
poți înțelege graiuri adunate-n horă,
artizanate, îngerii în chip de turte dulci,
inima ta un altar în care se adună secunde curate...
un atelier al stărilor de grație cu adrenalină cântată
sau de îndumnezeire a cuvintelor
pentru întâlnirea la ora exactă cu cocori vorbitori din alte ceruri alte anotimpuri.

Tu esti amintirea vorbitoare despre Patria mea
stai la dreapta sau la stinga arcului de triumf carpatin
dragostea de patrie e doina egală cu cerul din fiecare,
poezia mea este rădăcina- poezia ta este ramul verde.
Dar numai tu Patrie ești atot trăitoare, tu cunoști îngerii după mărimea aripilor care te-au ocrotit.
Sunt aici toate iubirile tale sub corole de lumină fermecată
ce-au crescut ramificate ca brazii ca gorunii falnici.

Tu ești ilustrația unui comori multimilenar împărțită
multimilenar înmulțită cu infinitul nevoilor...
popoare de iarbă diafane popoare de ploi, de emoții perechi
tu cunoști toate peisajele dragostei românești,
Elogios folosesc acum tot efortul unirii străbunilor
să fiu demnă când dezgrop din memoria cerească
civilizația cea mai venerată dintre pământeni.
Tu Patrie iubești,te dăruiești pâna la sacrificiu și epuizare fără regrete și reproșuri față de cineva.
Ești mama tuturor și Mama mea.