ar fi simplu să fie aceeași masă de lemn, un foc și
câteva scaune goale, câteva chipuri din memorie
care fac legături invizibile între umeri, între
seara când din podea se auzeau sec zgomote
și seara asta, pâcla ei sau fumul, prima senzație
că de dincolo încep să se vadă urmele noastre
ceva ce nu am știut să păstrăm sau paharul negru
care se sparge înainte de a întoarce ochii

ei sunt toți vii, îți spuneam, ei stau în locul meu
îmi simt chircirea când te atinge o altă mână
îmi trasează cu cretă albă conturul când dispari
sau doar își dau coate

oricum lucruri din astea mărunte, desenul din palmă
cartea și ceea ce nu aș putea scrie vreodată
fiindcă prin fum trec astăzi așa cum trec solzii
pe sub lama cuțitului, pielea îmi rămâne albă
doar ochii au prins pe deasupra o pojghiță translucidă
prin care te recunosc mai ales atunci când nu te văd


***

ar fi simplu să fie aceeași masă de lemn, un foc și
câteva scaune goale, câteva chipuri din memorie
care fac legături invizibile între umeri,
pâcla sau fumul, prima senzație
că dincolo încep să se vadă urmele noastre

paharul care se sparge înainte de a întoarce ochii

fiindcă prin fum trec așa cum alunecă solzii
sub lama cuțitului, pielea rămâne albă
doar ochii au prins pe deasupra o pojghiță translucidă
prin care te recunosc mai ales atunci când nu te văd

(variantă de dmitri miticov, mulțam.)