Ce veche e, uda, decolorata,
Intredeschisa si trista.
De sute de ani soarta-i
Nu se mai schimba.
O lasa asa...uitata, murdara,
Cu praf adunat in straturi
de mine,
Mestecat acum cu ploaia trimisa
de tine.
E plina de gol...
si totusi exista.
Ma priveste cu ochi tulburi
Si ma striga pana la ultimile puteri,
Ea fiind fara glas...n-o aud...
Si simt ca parca cineva ma cheama,
Ma uit in jur,
Merg cu ochii peste ea...
Nu-i dau importanta,
Caci nu cred ca poate sa strige,
doar...n-are gura...
Uitase ca soarta ei e sa admire,
Sa stea patrata...ma rog,
E o biata fereastra...