A început prin moartea subită a peniței de cristal
ce s-a frânt la auzul cântecului celui născut -
S-a terminat cu o cerere din dragoste, în genunchi...
cu un inel din coji de salcie la miez de noapte târzie -

Cântecul lebedei vestea în apusul zorilor viu violete
durerea de care ne îndrăgostisem îmbrățișați în tăcere.
Cerul peticit cu smoală îl sfâșiam cu unghiile, de frică
să nu ne fure ultimul sărut pavat cu a noastră iubire...

Dantela albă a fost doar o fâșie grea din păcatul
interzis al jocului de-a iubirea, în care ne îmbătam!
Acum coronița îți șade ofilită pe părul răsfirat prin iarbă
iară inelul a ajuns țărână pe degetul tău amorțit de vreme...