Pe tronul larg al vremii domnește suferința,
După orbirea obștii aleasă, legiuită
S-a înscăunat temeinic, de rău proteguită
Și-a extirpat din suflet, supușilor, credința.
”Vom ospeți de astăzi pe însuși Necuratul!
Bijutierul Negru ce decorează traiul.
Prin el uita-ve-ți Biblia, mărirea, pacea, Raiul,
Eu sunt religia clipei! Biserică? Palatul.
Uralele prostimii, crezând-se poftită
La masă cu regina și prințul din tenebre,
S-au preschimbat pe urmă în prevestiri funebre:
”Mocirla-i pentru gloate, nu viața împlinită!”

Castelul este rodul conștiinței adormite
Și leagăn pentru Hydra cu brațe însutite.