Este imposibil de murit în urma ta;
Nici măcar nu pot invoca inconsistența memoriei,
Jocul derizoriu al puterilor sau slaba tenacitate încrețită cu funigei,
Căci, tu, straja sufletului, ai tăgăduit viața,
Mi-ai pus în căușul palmei un suflet conceptual,
O realitate iluzorie și un zâmbet de supraom.
Să nu pleci!
Sau măcar să nu mă lași să plâng dacă ai să o faci;
Căci vântul bate dinspre locul celei de-a doua nașteri a mele,
Prevestind furtuni, flori închistate în prejudecăți
Și încleștări de trăiri arse pe rugul îndoielii.
Totuși, să nu pleci…
Îngerii nu trăiesc remușcările cărnii
Nici cruzimea despărțirii premature de inima dreaptă.
Să nu pleci…
Nu m-aș mai putea întoarce cu fața spre lumină niciodată!