În lumea mea, dacă ai fi un lac însingurat, în lună argintie mă prefac,
prin raze blânde să cobor, ca-n tremurânde unde să mă scald.

În lumea mea, de-ai fi un răsărit de soare, în ciocârlie este a mea schimbare,
întâiul cânt eu să ți-l dau în prag de zori de zi, iar tu să mă asculți cu drag.

În lumea mea, de-ai coborî, în scânteiuță eu m-aș transforma,
ca ochiul tău să-l decorez cu-n colț de strălucit de stea.

În lumea mea, tu de-ai veni, cu suflul inimii te-aș mângâia
ca să plutești pe unda sa, spre centrul focului din ea.

Dar rece zid din timpul ce-a rămas, desparte lumea ta de-a mea,
eu mă topesc în lumea mea, iar tu, nu te desparți de-a ta.

Pe aspru zid îmbrățișăm, ciulind clipitele ce dor,
tu, în dorinți din lumea mea, iar eu, în unduiri de gând din lumea ta.