poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-09 | |
Privesc seninătatea cerului ostenit de-atâta plâns.
Raze de soare străbat încet pământul încă jilav. O pasăre pierdută călătorește hotărâtă deasupra copacilor, ce prind pe ramuri muguri de verde renăscut. Au fost zile ploioase,Zile de vis, cu picături cristalizate. În cerul mohorât, în plumbul greu al norilor, creatura supremă plângea. De bucurie? Probabil. Căci soarele a răsărit încă odată, să ne anunțe că Natura s-a liniștit. Suspinele supreme s-au dus...dar dorul meu nu. Și statea mohorâtă s-a coborât în suflet. Sentimente alambicate.Bucurie,dragoste,plăcere,melancole,dor; Dar peste toate astea, revederea... Și speranța crește, Iar vântul cald îmi mângâie usor fața îmbrățișându-mă patern, Șoptindu-mi în boarea amețitoare dulci cântece de dragoste. O doină nesfârșită în urechi îmi cântă, Iar inima o simte și cu bătăi accelerate tresare fericită la versurile mute ale revederii. Cu gesturi ostenite trec mâna prin păr Și vântul mă ajută să-l dau ușor pe spate. Cu un răsuflet din adâncuri mă trezesc din agonie, Și ultimul fum din țigara amară îl trag cu nesaț. Privind în zările senine îl respir, Aerul proaspat al naturii îmi înfundă nasul, amestecat cu miros de tutun, Iar eu, încet, mă ridic de pe piatra tristeții.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate