dragostea mea
între noi au crescut peste noapte ziduri
orașe cu prea mulți oameni munți înalți până la soare
dar toate acestea nu înseamnă nimic
eu trăiesc în lumina ochilor tăi și respir odată cu tine
eu sunt gestul obosit cu care îți ridici umerii a întristare
cafeaua de dimineață și bucata de pâine a serii
dragostea mea te iau de mână și salvăm lumea de la dezastru
cum trecem așa pe deasupra acoperișurilor
parcă am fi un singur trup călător
văzut doar noaptea în vis sau prin ceața albastră
care dansează deasupra îndepărtatelor oceane

noi nu o să fim niciodată prizonieri
pentru că suntem tineri sălbatici liberi și triști
nu vom evada niciodată din această iubire
pentru că ea este fără început și sfârșit
este un corp care se hrănește cu sângele nostru
un corp fosforescent viu fabulos

tu ai să îmi aduci mereu pâine și ciocolată
eu am să îți scriu mereu poezii
și vom străluci mereu printre oameni
ca două lampioane colorate
unul puțin mai înalt până la soare
altul puțin mai tăcut până la lună



ascultă poezia în lectura autoarei