Adăpostiți în trupuri păcate milenare
Și mai adânc, minciuna, sub riduri pomădate,
Cerșind nu bani, ci viață, în triste lupanare
De la netrebnici mirii cu buzele pătate.
Prea puturos sărutul pe sâni de magdalene
Își ostoiesc din pofte prinzându-vă în juguri
În care, și credința, și voi muriți alene,
Ofrande de o clipă pe stinsele lor ruguri.
Veți spune ”fie-ți milă, și nu ne ponegri,
Căci nu ne vindem slobod, mânate doar de toane.
Din fragedă pruncie au prins a înnegri,
Portretul mult iertatei, rămas fără icoană !”

Rămâneți prizoniere în lumea desfrânată,
Trăindu-vă povestea, fără ”A fost odată ...”