Au fost zile
când te iubeam până la oase
îmi abandonam ochii în pubela
de la scara blocului
lăsându-mă condus de voie
vedeam prin ochii tăi
o altă lume
cu lumini intense și violete
gările aveau sentimente închise
și ușile deschise larg spre necunoscut
cineva îmi șoptise
ca iubirea e ca mersul pe bicicletă
trebuie să-ți menții doar echilibrul
fără să privești înapoi
confecționasem din inimă o șa
învelită-n foițe de staniol
am spus
încalec-o
te țineam de la spate
fără să știi
o dată ți-am dat drumul
mergeai singură
mă uitam după tine
pedalai pedalai pedalai
fără să privești peste umăr.