TEXTE OCULARE

1

PÃRUL PÃTRUNDE DIRECT ÎN CEARCEAFUL NUPÞIAL

Acum părul se desface lent și se oferă unei mașini complicate făcută pentru părul din care cresc cearceafuri nupțiale și cearceaful are la mijloc o pată imensă dintr-o fundă de mătasă puțin desfăcută dar susținută de o cascadă în care totul e putred.
Fecioara e plină desigur de fulgi și bucăți de sticlă tăioasă.
Apa tare care-i curge din gură se împrăștie pe jos. Agitând un puf mare ea pudrează cearceaful și mai ales cearcănul ascuns sub pernă.
Și iată că se vede în oglinda în care Dublul îi trimite un lung sărut pe care degetele maseuzei răsărite din mica masă de lemn ovală îl suprinde și-l soarbe odată cu aerul uscat al camerei, transformându-l în cel mai trist dintre obiectele comune.


2

MATERIA INFLAMABILÃ ÎNGHITE CU PLÃCERE O FLORETÃ ȘI O MASCÃ

O mască și o floretă sunt așezate pe o etajeră de sticlă lângă un talisman contra catifelei care seamănă cu o piele foarte bătrână.
Un tăietor de cozi urmărește o fetiță carbonizată ca să nu i se cunoască urma ochiului scos (o pasăre de noapte în care florile nu sunt văzute).
Femeia îmbrăcată în catifea violetă înghite o mulțime de animale, mai mari decât falusul enorm care-și aruncă umbra în spatele perdelei translucide.
Saliva trece pe sub uși dintr-o încăpere în alta: începutul și sfârșitul tuturor materiilor inflamabile, tuturor exceselor și perversiunilor interzise.
În sfârșit părerea osificată sub pielea obrazului își ia zborul, divulgând secretul vorbirii. Dar se oprește brusc și-i cere cu voce schimbată unui trecător îmbrăcat în negru să-i împrumute o mască de os.


3

TURMELE DE ELEFANÞI RESPING INDIGNATE PÃDUREA

Pădurea e doborâtă la pământ de goana elefanților.
Dar în locul copacilor răsar abjecte obiecte cilindrice pe care năvălesc furnici și fluturi nocturni în tandem.
Sub umbra conică, infirmierele transportă paturi pe care vin să-și dea sufletul bătrâni decrepiți, proferând blesteme și injurii la adresa naturii.
Apoi, într-o tăcere de moarte, paturile sunt ridicate în sus cu ajutorul unor scripete primitive.
Asistăm la o încremenire submarină și intrăm în imperiul acelor de cusut, al cuțitelor de altoit, al ochilor de sticlă și al bureților care, nemaiavând nimic de pierdut, pozează în victime.


4

PERUCA ASASINÃ ÎNÃBUȘÃ UN CIORAP DE MÃTASÃ

Buclele fantomei răspândesc un miros puternic amintind trenurile care se prăbușesc de pe pod chiar în momentul când femeia adorată s-a descis să se sacrifice.
Ciorapul îndrăgostit de pulpele umede ale femeii le respiră până când devin o pulbere cenușie în timp ce, la fereastra vagonului, părul ei admirabil se dăruiește părului artificial până la uitarea de sine. Un semnal de trei ori repetat transportă în laringele plin cu cârpe o sete violentă.


5

STATUIA SEACÃ LACUL

Statuia gravidă și plină cu scorburi locuite de șopârle, s-a oprit pe malul lacului. Orgoliul o împiedică să se înece în apa cu lintiță verde. Dar se decide să intre în apă. Pe măsură ce înaintează, lacul se pietrifică, surprinzând un cârd de gâște care sucombă în tăcere. Statuia gravidă dispare. Șopârlele însă aleargă înnebunite pe suprafața pietrificată.


6

PIETRELE DEFLOREAZÃ FOSILE CRISTALIZATE

Distanța considerabilă dintre cele două femei purtând tocuri exagerat de înalte și având mâinile vârâte în mănuși lungi până la umăr, nu ne îngăduie să le deslușim trăsăturile feței.
Nici chiar sub impulsul unei simpatii reciproce, distanța nu cedează. Solul e acoperit cu pietre de dimensiuni felurite și având o colorațiune haotică. Tocurile excesiv de înalte, enervate de lunga luptă cu pietrele, se transformă în șobolani flămânzi. Pulpele femeilor sunt în primejdie. Începe bătălia cu pietre având aerul unei bătălii cu flori, elegantă și sobră. Nu peste mult timp, în locul femeilor, vom observa două grămăjoare de fosile cristalizate.
Peizajul reprezintă acum o plajă arsă de soarele sudic.


7

APA VOALATÃ

Suntem în fața unui zid masiv. O fată trece și se oprește să-și încheie pantoful. E deajuns micul ei gest, e deajuns ca, plecându-se, părul să-i atingă obrazul pentru ca din zid să izbucnească o vână groasă de apă. Nicidecum surprinsă, fata se expune șuvoiului.
Rochia udă i se lipește de corp dându-ne impresia fascinantă a celei mai pure nudități, iar zidul se deschide lent, ca un portal, spre o câmpie imensă și goală.


9

BALANÞA FARMACEUTICÃ REPAUZEAZÃ LA PIEPTUL MAMEI SALE

Căpitanul de cursă lungă deschide ușa cu clopoțel și intră în farmacie. Balanța infinitezimală, îngrozită de apariția lui, își clatină acul subțire. Farmacistul ridică un borcan de mărime mijlocie și-l așează cu luare aminte pe capul căpitanului a cărui chelie tresare sub șapca de serviciu. Din odaia de alături se aud țipetele farmacistei, apoi un detașament de lipitori se strecură pe sub ușă și se instală la tijghea cerând cianură de potasiu. Căpitanul își alege o lipitoare de dimensiuni monumentale și începe să-i dea târcoale, scoțând din buzunar o cârmă în miniatură. Lipitoarea inhalează porția de cianură și cade într-o stare de prostare, dezarmându-l. Farmacista strigă din camera alăturată: "Ești urât" și ferestrele zbârnâie.
Căpitanul de cursă lungă sfărâmă cu o lovitură de pumn borcanul ținut în echilibru pe creștetul capului și o zeamă vâscoasă îi acoperă fața.
Aproape orb, el continuă să manevreze cârma în miniatură, legănându-se ca în timpul tangajului. Farmacistul decantează câteva licori, le amestecă, și după ce sfârșește rețeta, fuge până afară și se înapoiază ținând în mână un bulgăre imaculat de zăpadă. I-l oferă căpitanului. Apoi i-l zmulge și-i plesnește cu bulgărele în obraz. Căpitanul de cursă lungă începe să râdă în hohote. Profitând de ocazie, balanța își potrivește acul, pregătindu-se pentru noi escapade. (În timpul acțiunii se aude vuietul mării.)


10

SICRIUL PEREMTORIU

Sicriul peremtoriu seamănă cu un rinocer bolnav de flebită, asistat de trei rinoceri între 7 și 12 ani. Persoana necunoscută care l-a comandat își face apariția pe ușă, îmbrăcată într-o manta lungă de culoarea oului de rață. De sub manta răsar vreo cinci boboci de rață la vederea cărora rinocerii pleznesc în mii de bucăți. Sicriul peremtoriu se scoală de jos și, dregându-și glasul, îi oferă necunoscutului un cactus radios.


(fragmente preluate din "Antologia literaturii române de avangardă întocmite de Sașa Pană" din 1969)