Sunt eu...
Un înger bătrân
Acoperit de soare
Și cu picioarele afară din cortul ceresc.
Nu-mi mai știu nici numele,
Nici parola de intrare în Rai
De-aceea am rămas pe-afară.

Acum rătăcesc prin mulțimea de oameni
Și mă confund cu ei
Și mă măsor cu ei...
Sunt totuși cel mai puternic,
Dar cel mai puțin iubitor.
Ei știu mai multă veșnicie decât mine...
Ei știu mai multă iubire decât mine...
Eu nu mai știu nimic
De mine...

Și ce frumos era odată...
Când adormeam rătăcitor
Și visam
La umbra vreunui trup de muribund
Asteptându-i sufletul
Care de multe ori când ieșea
Mă bătea pe umăr:
"Să mergem"! îmi spunea
Cu glasul stins...

Și-acum sunt înger...
Dar nu mai sunt ceresc
Nici îngeresc
Ci om și omenesc
Cu lacrimi pe pleoape...