însingurat în polare lumini
sufletul tău îmi alunecă
printre degete înspre nord
pesemne Dumnezeu m-a vrut acrobat
cu inimă descântată de iele
mi-a dat instinctul fiarei
pământul pârjolit al visului
drept hrană piciorul
bolnav de umblet

ne despart
cuvintele nespuse
hiene ale pustiului
mirosul de lut
al focului învelit
mâinile căutându-te

îmi spun că toate femeile
au două picioare
câteodată frumoase
un contur străpuns de absențe
pe care și-l leapădă în jăratic
împielițând fantasme
sorb cu nesaÈ›
sângele negru al nopții
miros florile nedăruite
le ascult căderea
sunetul viorii
zdrobite de caldarîm
scrâșnit demonic
al unui final apter