Prind între degete gândurile tale,
Însă ele mi se furișează în suflet de cum le ating.
Câte au fost, nici astăzi nu le știu pe toate.
Clipe…
Amare zile când mă simțeam suspendată
Precum o stalactită,
Sau ca un păianjen ce își căuta culcuș
În vreo frunză aruncată de vânt
Pe pământ.
Sub soarele lui Iunie zâmbesc
Și știu că eu încă mai port în mine
Toate cele ce mi le-ai spus.
Destul am visat…
De acum au rămas doar amintiri
De care agonic mă zbat
Să scap.
Atunci, acum, însa niciodată
Mâine;
Fluturii nu vor mai zbura spre ideal.
Tu nu știi că sufletele tari nu mai pot zbura
Dacă aripile lor au fost zdrențuite
De demoni cu ochi verzi?