poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-03 | |
Înainte de a citi, cer puțină îngăduință. În ultimul timp, mi se nasc versurile în engleză, nu e snobism și nici experimentalism, cam tot ce citesc acum e în această limbă, asta poate fi o explicație, cert este însă că doresc să vi le arăt și vouă (apar și pe varianta în engleză a site-ului dar mai puțin vizitată de comunitatea formată aici)... Am făcut și o traducere trădătoare. Sper doar să nu fie greșit înțeles gestul meu, eu il văd doar ca o mica evoluție sau schimbare în ce scriu.
Destination Hail this morning I said to myself not to it this rain is only a suspended frame heavily hanging as in my dream like that piece of the corpse of a suicidal caught in electrical wires we were all mourning and crying and paying tribute on tv shows he was a good man he just wanted to die and then a sudden search for small treasures vintage portraits in the neighbour’s house ‘You can not take them, they’re not your memories’ but I kept staring at that girl’s photo not minding the writing on it, a prize or something there was also an old clock dusty, not ticking I wish it was mine ‘steal it before the owner wakes up’ but couldn’t our aimless trip continued, we were just sharing the same bread the same morning even the same linear music now open your eyes *** te salut dimineață deși e mai mult un salut pentru mine ploaia asta nu e decât un pretext ca și visul de azi noapte cu acele bucați din sinucigașul atârnând de firele stâlpilor de electricitate eram triști, plecaserăm capetele era o transmisie live a fost un om bun el doar a vrut să moară apoi căutam fotografii vechi în casa bătrânului ‘nu, nu poți să le furi, nu sunt amintirle tale’ fratele meu dar nu îmi puteam dezlipi privirea de fotografia fetei și de un ceas vechi prăfuit înțepenit poate de prea mult timp aș fi vrut să fie al meu apoi ne-am continuat drumul oameni se strângeau, cunoscuți, ne zâmbeam ne băteam pe umeri familiar împărțind aceeași pâine aceeași dimineață fără destinație
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate