Mă minunam,
pe vremea când eram copil,
de stele.
Priveam,
râzând seara spre ele
și mângâiam cu mâna,
argintul razelor pe care luna
îl risipea printre sălcii.
Urca năvalnic dor atunci,
prin vinele ce tremurau
de bucurii stângace.
Din lunci,
o lume năvălea în mine
și-o mistuitoare pace.
În toamnele cu seri senine,
încerc și astăzi râsul către stele,
dar dinspre lunci
nu vine pacea,
ca atunci.