Facandu-si baia duminicala
In casa sa din vechea Siracuza,
Tanarul Arhimede
Observa
Ca apa se ridica
Si se revarsa peste marginea baii
In care el, tanarul Arhimede,
Se scufundase.
Uimit,
Tanarul Arhimede masura,
In vechile ulcioare grecesti,
Volumul apei urcate;
Si, dupa ce zgarie,
Cu o ramura verde de maslin,
Cateva semne ciudate,
Pe asprul nisip al Siracuzei,
Constata
Ca volumul apei inaltate
Este egal cu greutatea
Propriului sau corp.
Atunci tanarul Arhimede
Arunca cu dispret cartea de geometrie
Si hotara sa-si consacre intreaga viata
Apei;
Si sa descopere o lege,
Una noua, evident,
Prin care el, Arhimede,
Sa proclame lumii intregi
Ciudata reactie a apei.
Deci, intra la vecinul sau,
Care isi facea baia saptamanala
In vechea cada de marmora alba de Paros.
Si aici
Tanarul Arhimede
Constata acelasi fenomen ciudat.
Si cu cat intra mai tiptil
In cada de baie,
Fie la el,
Sau la vecin,
Cautand sa insele apa,
Surprinzand-o intr-o clipa de neatentie,
Apa se tulbura,
Isi radea in sinea ei
Si urca.
Atunci tanarul elen lua un papirus vechi
Si scrise cu cerneala proaspata,
Culeasa de-un cretan
De la o caracatita
Din Marea Adriatica,
Legea sa:
“Orice corp, fie el om, dar nu si zeu,
Cufundat in orice fel de apa,
Va disloca, indiferent de vointa lui,
Un volum de apa,
Fie ea pura sau sarata,
Egal cu greutatea corpului,
Proaspat cantarit in piata ateniana.”
Si, incantat,
Tanarul Arhimede se hotara
Sa-si sacrifice intreaga viata
Spre a verifica, stiintific, evident,
Legea cea sacra a apei.
Isi lua cu el Iliada si Odiseea,
Si hitonul si ulciorul cu vin,
Si se pregati a pribegi
De-a lungul si de-a latul Greciei.
Dupa ce isi lua ramas bun
De la tanara sa prietena,
Permitandu-i sa se marite
Cu baiesul din cartier,
Porni Arhimede spre lacuri,
Si rauri si golfuri,
Si ape de ploaie!
Pe la treizeci de ani,
Putin istovit si cu himationul ros,
Ajunse la Aspropotamos
Si se scalda in el.
Apa urca
Si Arhimede se bucura.
La patruzeci de ani,
Cu manecile peticite si obrazul ars de Helios,
Ajunsese sa verifice
Si Aliakenanul si Vardarul,
Si raurile secate,
Si toate cresteau.
Iar Arhimede,
Imbracandu-si ultima pereche de sandale,
Cu mainile tremurande si aproape surd,
Porni clarvazator spre golfuri…
Si Corintul urca,
La fel si Salonicul,
Si lacurile din nord,
Si apa de ploaie,
Cand caruntul Arhimede,
Strangandu-si draga Odisee,
Se afunda in ele.
Batran, flamand si ostenit,
Sosi in Atena cu ulciorul de vin gol,
Descult ,
Sprijinit intr-un toiag de lemn
Si beat de fericire,
Si anunta
Ca se va urca pe Acropole,
Si va proclama tuturor
Marea-i descoperire.
Si le va povesti,
Cu lacrimi in ochi,
Cum suferise, dar cum verificase
Stiintific, evident,
Cum toate apele,
Rauri, lacuri, golfuri,
Apele de ploaie,
Sau ale baii comunale,
Se ridicasera doar fiindca un corp,
Un singur corp,
Intra in ele.
Dar, inainte de asta,
Batranul Arhimede
Citi, ca-n fiecare zi,
Cateva pagini din zdrentuita Iliada
Si porni spre mare,
Sa-si spele trupul prafuit
De ani si drum.
Intra in apa marii,
Dar disloca prea mult volum
Si se-neca…
Cu Iliada si Odiseea
Si cu toiagul,
Si cu ulciorul,
Si cu vechiul papirus…
Si paginile Iliadei plutira care-ncotro,
Si ulciorul se umplu cu apa sarata si scoici,
Si toiagul, ingreuiat de ani,
Se-nfipse-n fundul marii
Si-adormi,
Si cerneala de caracatita
De pe vechiul papirus pieri…
Astfel muri batranul Arhimede,
Iar atenienii-l asteptara zadarnic pe Acropole
Si-l decretara fariseu.
Iar dupa sapte rotatii ale lui Helios,
Un tanar inotator
Vazu plutind pe mare
Corpul batranului Arhimede.
Il trase la mal,
Il culca pe nisip,
Si, stiintific evident,
Ii verifica pulsul.
Batranul acesta
Se inecase in mare.
Era mort.
Si tanarul il privi trist,
Apoi zambi
Si pleca spre faleza de granit.
Brusc se intoarse,
Privi batranul mort,
Varsa o lacrima,
Se rasuci in loc,
Urca pe-Acropole,
Chema Atena
Ostenita de chemari in van
Si, in absenta tuturor,
Varsa a doua lacrima,
Privi din nou de sus trupul culcat
Si exclama:
Evrika !



din "In noi e un cer mai adevarat"- Tel-Aviv-1984 (C)