Păstrez toate lucrurile
care îmi ating cu aripa
sufletul
în mutele cuvinte,
în imagini îngălbenite,
colorate sau negre,
în gânduri triste
sau lacrimi uscate;
le împachetez
în cutii gri de nemurire
și vi le trimit vouă,
să le înțelegeți..
dar nu le-nțelegeți..
nu le-ați înțeles
niciodată.
Și totuși, e bine așa.
E bine, cum e bine
când aripa moale
a versului scurt
mă mângâie pe gene
și pe amintiri
de Copou adormit
în răsunet de chitară rece.