Pământ peste pământ,
Și viața coboară alene,
Câte-un strat
Mai aproape de cel
Cu frunze etern moarte
Ca o așteptare, ca o...promisiune.

Rădăcinile tale...
Se vor contopi
Cu rădăcinile ierbii și ale stejarilor.

Pielea-ți va deveni mii de petale,
Ca o fagaduință.

Pământ peste pământ.
Și mii de degete ce strâng
Atâtea alte mii de amintiri,
Ca pe o ultima pradă în care
Să-și înfigă colții lipsiți de Pudoare!
Și ochi larg, LARG deschiși
Încleștând într-o imbrățișare
-Aproape dureroasă-
Totul.

Ochi albi și incapabili sa vadă
În ce e viu
Altceva decât propriul lor leș,
Rece și ascuns, în
Pământ peste pământ!