Dintisor,
ti-au crescut maselele de minte
si-acum ma cotrobai,
cu indrazneala sapatorilor de morminte,
te-am prins
cu toate trei mainile de gat,
si te infasor in ultima,
astupandu-ti pornirile ucigase,
cu palma deschisa,
portocalie,
ti-au iesit coltii la plimbare,
in azuriul orasului provincial,
sub dezmatul cucoanelor
deranjate
de curiozitatea ta prematura.

Dintisor,
de ce nu vrei sa ne luam noi o coliba la mare,
din trestie proaspata,
umeda,
mirosind a omat si a ceara pangarita,
ceva un pic vulgar,
pozand goala sub lumina stelelor,
si-am putea sa o umplem cu lanterne,
sau cu fire de vreasc,
nedobandit, tineresc,
ah, ti-au crescut maselele de minte,
si-acum nu-ti mai ajunge hoinareala,
ne tintuim de podeaua umeda,
dansandu-ne scenic,
in urma discului tern ce-mi macina
noptile albe.

Dintisor,
umarul meu lumineaza in intuneric,
forma caninilor tai,
ti-au crescut maselele de minte
si campiile nu ne-au mai parut asa de goale,
trestiile de nisip,
trenurile de bambus,
garile de abanos,
culeg perna mea cu ursulet
de sub picioarele tale flamande,
si cu mult clei alb,
pornesc sa ma lipesc de soarta
urmatorului mare
razboi.