se surpă munți de sare prăvălind tot cerul
mătănii în mărgele lemnul de plop se frânge
închină semn de rugăciune firul de mătase
șuvoi de frunze la fereastră ploaia strânge

vânt taciturn tăciuni de flori mocnind cenușă
decapitează voal de pâclă anotimpul anodin
peceți de iarbă dorul ars pe țesături în epitelii
agonizează ondulări de simfonii în bleumarin

tăceri înstrăinate cobor înspre adâncuri
și șlefuiesc cu nunți de piatră palide inele
umplu găleți cu vise și apă din fântâni
să rotunjesc în miezuri colțuroase stele

mă rătăcesc în boltă nori de fluturi morți
cu aripi de siliciu mă toarce-un curcubeu
petale de lut galben mă răscolesc mimetic
buchete de mimoze în sufletu-mi plebeu

pe umeri șal de doliu mă-nceracă deznădejdea
așa cum faci cu mâna un semn din depărtare
și bufnițe de aur îmi ciugulesc ciorchini
filozofii de-o viață în carne la plecare

poem de ploaie șiroind la geam se scurge
te-mbrățișez c-un șir de nopți polare
închină rugăciune frunza de plop în gând
surpând tot cerul prăvălit în munți de sare